Tehnologie smart

Cum a aparut conceptul de Smart Home?

In anul 1999 apare filmul Smart Home, in care este prezentata povestea unui adolescent pe nume Ben, care castiga o casa complet automatizata. Jocul de lumini multicolore pe care il avea in casa ni se parea ceva inaccesibil la vremea respectiva. Insa, astazi, este un lucru obisnuit pe care ni-l putem permite.

Conceptul Smart Home s-a dezvoltat progresiv pana in ultimul deceniu cand lucrurile s-au miscat foarte rapid. Acum putem gasi dispozitive pe care le putem folosi in automatizarea unor procese pe care le realizam manual in locuinta noastra.

In urma cu 20 de ani, apare prima versiune de conectare a dispozitivelor prin WiFi. Pana atunci, se folosea doar comunicarea prin IR (infrarosu) iar cu ajutorul unei telecomenzi puteau fi actionate diferite dispozitive.

O a doua etapa esentiala in dezvoltarea conceptului de smart home, este integrarea sistemului WiFi la dispozitive, astfel incat acestea sa poata fi controlate cu ajutorul unui alt dispozitiv. Aici putem vedea un exemplu practic, si anume televizoarele SMART. Acestea pot fi controlate cu ajutorul laptopului, prin conectarea acestora la un dispozitiv comun numit Router Wireless.

Tehnologia a evoluat rapid, iar dispozitivele ce puteau fi controlate prin WiFi au capatat denumirea de SMART.

In ultimii 3 ani, conceptul de Smart Home este tot mai des intalnit datorita beneficiilor pe care le are asupra confortului nostru, prin:

  • Controlul de la distanta asupra dispozitivelor din locuinta noastra;
  • Automatizarea proceselor pe care le realizam manual;
  • Economisirea timpului;
  • Nivelul ridicat de siguranta din locuinta noastra.