Sfaturi, Tehnologie smart

Black Friday 2021

Black Friday

Black Friday este ziua recunoscută peste tot în lume ca ziua reducerilor. Ea marchează totodată și începutul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă.

În contextul evenimentelor din ultimii 2 ani, comerțul online a luat mai mult avânt ca niciodată. Nu e de mirare având în vedere toate avantajele acestuia: economisirea timpului, posibilitatea de a alege cele mai bune prețuri și oferte bune tot anul.

Vânzările produselor pentru creșterea confortului de acasă dar și pentru telemuncă, merg pe un trend ascendent și anul acesta. Românii se orientează din ce în ce mai mult spre tehnologia smart, achiziționând produse care nu doar  îmbunătățesc atmosfera de acasă, ci reduc și facturile prin optimizarea consumului.

În ce privește telemunca, vânzările din industria de hardware au atins cote fără precedent. De asemenea cam tot ce a ținut de organizarea casei și a grădinii. Comenzile au luat cu asalt lanțurile de aprovizionare.

Black Friday a avut loc în România pentru prima dată în 2011. Anul acesta se împlinesc 10 ani, ceea ce înseamnă că exista un motiv în plus pentru cumpărături la prețuri memorabile.

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, și nimeni nu vrea să fie prins nepregătit mai ales acum când petrecem din ce în ce mai mult timp acasă. Cadourile smart pentru casă, își păstrează deci poziția în topul celor mai populare produse și în 2021.

Ne-am adaptat vremurilor, în ciuda circumstanțelor. Ne-am bucurat mai mult de timpul petrecut împreuna în familie. Am învățat că nimic nu e mai frumos decât o cafea servită împreună cu cei dragi dimineața în grădina casei, sau un film bun într-o casă primitoare în care totul este ușor de organizat și controlat  prin digitalizare.